De evitat în folosirea unui smartphone
Alegerea unor tonuri de apel foarte stridente, discuțiile foarte zgomotoase la telefon, folosirea camerei foto a unui smartphone fără a avea permisiunea, trimiterea mesajelor text în timpul mesei sau într-o conversație – toate aceste comportamente pot demonstra o lipsă se respect și sunt considerate neprofesioniste.
Social media
Postarea unor fotografii sau statusuri pe rețelele de socializare în timpul unei conversații cu alte persoane nu este o dovadă de respect. Atunci când ai o întâlnire și trebuie să pui anumite întrebări celui din fața ta, te poți folosi însă de notițele din smartphone.
Asistenți virtuali
Folosirea unor asistenți virtuali, așa cum ar fi Siri de la Apple, poate fi o adevărată ușurare a muncii tale. Însă anumiți colegi s-ar putea să găsească aceste programe deranjante.
Dacă ești rugat, închide telefonul
Dacă cineva te roagă să îți oprești telefonul, trebuie să îți asumi faptul că au un motiv întemeiat să spună asta și să o faci. De exemplu, anumite sunete pe care le emite un smartphone pot fi stimulente pentru persoanele care au epilepsie sau sensibilitate neurologică.
Păstrează distanța
Cei mai mulți oameni nu sunt interesați de ceea ce vorbești tu la telefon. Este înțelept să stai la o distanță rezonabilă de oamenii din jurul tău, pentru a nu-i forța pe ceilalți să asiste la discuțiile tale.
Distanță rezonabilă înseamnă 3-4 metri depărtare de persoanele care sunt în jurul tău.
Nu vorbi prea tare
Majoritatea oamenilor vorbesc de trei ori mai tare la telefon decât atunci când sunt față în față. Acest obicei îl face pe interlocutorul tău să te înțeleagă și mai greu. Folosește un ton normal.
Nu îți pune telefonul pe speaker
Oamenii nu vor nici să audă ce vorbești tu, nici ce spune interlocutorul tău. Dacă pui vreodată pe cineva pe speaker, asigură-te că nu va spune ceva personal, confidențial sau jenant despre tine sau altcineva.
Învață UNDE să îți folosești telefonul
Anumite locații sunt considerate nepotrivite pentru folosirea unui smartphone, așa cum ar fi librăriile, spitalele, băile, lifturile, camerele de recepție, înmormântările, nunțile, la cinema, teatru, muzeu sau biserică. Asigură-te că ai acordul celorlalți pentru a folosi telefonul.