Cum să alegi husa pentru telefon potrivită nevoilor tale

Din păcate, nu toți posesorii de smartphone-uri văd utilitatea în a avea husă pentru telefon. Așa ajungem stânjeniți în fața tipului de la service care se uită la telefonul nostru spart – nu mai e nevoie de cuvinte, știm amândoi cum am ajuns în situația asta.

La fiecare pas există pericole, iar cel mai bine este să acționezi preventiv și să folosești o husă pentru telefon

Oamenii de la service le-au văzut și le-au auzit pe toate: un client care și-a pierdut telefonul în zăpadă, l-a găsit peste două luni și voia să îl repare sau un alt client care a trecut peste telefon cu un camion, iar anvelopele aveau lanțuri de iarnă.

Pentru ei, un display spart e doar o reparație la ordinea zilei. Pentru tine, poate însemna bătaie de cap, cheltuială și nervi. Și când te gândești că puteai să fi prevenit această neplăcere cumpărând din timp o carcasă de protecție!

Protejează-ți telefonul de impact cu husa potrivită

Ecranele telefoanelor sunt deosebit de vulnerabile, în special atunci când impactul este la un colț al telefonului, unde forța exercitată asupra sticlei este mai concentrată.

Pentru un nivel minim al protecției, alege o husă pentru telefon dintr-un material care absoarbe șocurile, așa cum ar fi cauciucul sau siliconul și care acoperă perfect colțurile vulnerabile ale telefonului.

Specialiștii consideră că plasticul este și el eficient, dar nu absoarbe efectiv șocul și este mult mai probabil să treacă impactul asupra dispozitivului în sine. Însă dacă știi că ai de obicei grijă cu telefonul tău și nu ai des accidente, și husa de plastic își va face treaba cu brio.

Alege o carcasă cât mai subțire dacă dorești să păstrezi design-ul slim al telefonului tău, dar nu uita că cele mai groase și voluminoase absorb șocuri mai mari, dar și adaugă greutate.

Dintre toate categoriile de posesori de smartphone, adolescenții sunt cei mai predispuși să-și spargă telefoanele.

Ține cont de nevoile tale

Este foarte important să descoperi care sunt nevoile tale și să cauți până găsești produsul care te mulțumește. Ține cont și de preferințe: îți place o husă tip book sau preferi doar protecție pentru spate?

În general, daunele cauzate de apă sunt mai puțin frecvente decât distrugerea ecranului. Accidentele acvatice au tendința de a coincide cu weekend-uri și vacanțe, atunci când înotătorii își uită telefoanele în buzunar. Dacă nu poți rezista tentației de a avea telefonul cu tine, există și o categorie de carcase impermeabile foarte utile.

Dacă testezi în mod constant limitele bateriei telefonului, află că există și huse cu încărcător încorporat.

Sunt huse pentru telefon tip book/carte ce pot oferi un nivel bun de protecție deoarece oferă o acoperire completă în jurul marginilor și o curea metalică care ține telefonul la locul său.

Pentru utilizatorii non-iPhone, astfel de huse de protecție pot fi mai greu de găsit. Observăm deseori că multe companii huse de telefoane își proiectează produsele exclusiv pentru iPhone.

Pe site-ul ilexgsm.ro și în magazinele Ilex găsești însă carcase pentru orice model dorit, iar dacă nu îl găsești pe stoc pot fi comandate.

Ar trebui să folosești și o folie de protecție?

Categoric DA! Găsești pe site-ul nostru și în magazine o gamă variată de folii de silicon sau de sticlă care să protejeze ecranul.

Cei mai mulți clienți apelează la folii de sticlă, acestea fiind bune pentru a salva ecranul telefonului de zgârieturi. Totuși, rolul decisiv în procesul de spargere al display-ului îl are o husă pentru telefon, nu folia. Folia protejează ecranul de zgârieturi, însă husa este cea care combate spargerea propriu-zisă.

Specialiștii spun însă că cea mai bună protecție este să  stați cât mai puțin pe telefon, să îl păstrați în buzunar/geantă și să îl scoateți doar când este necesar, pentru că nicio protecție suplimentară nu este 100% sigură.

Author: ILEX GSM

Share This Post On