Telefoanele care fac cele mai bune fotografii în 2018 | Android vs. Apple

Care este telefonul cu cea mai bună cameră? Am pus la test cele mai bune telefoane Android și Apple lansate în acest moment pentru a găsi smartphone-urile care fac cele mai bune fotografii.

smartphone-fotografii

Megapixelii nu sunt totul

Primul lucru pe care trebuie să îl știi este acela că megapixelii nu sunt totul. Numărul de megapixeli mai mare ar putea să arate ca un bonus, dar, în mare măsură, totul ține doar de tehnologia din interior.

Apertura este cheia

Lucrul pe care trebuie să îl cauți este apertura. Un număr listat cu un f/ în fața acestuia ar putea părea puțin confuz la prima vedere, dar spune multe despre camera pe care o țineți.

O apertură f/1.4 este mai mare decât una de f/2.0, de exemplu, ceea ce înseamnă că respectiva cameră va lăsa mult mai multă lumină să intre și astfel are un potențial mai mare pentru detalii în fotografii.

Nu uitați de dimensiunea pixelilor și a senzorilor

Pixelul și dimensiunea senzorului sunt la fel de importante ca și apertura f/.

Pe scurt, dimensiunea fiecărui pixel individual determină calitatea imaginii.

Spre deosebire de apertură, mai mare este mai bine atunci când vine vorba de dimensiunea pixelilor și a senzorilor.

Telefonul are un senzor de cameră mare? Înseamnă că mai multe informații pot fi adunate, acumulând o gamă dinamică mai bună și zgomot vizual redus, în timp ce o dimensiune mai mare a pixelilor permite mai multă lumină și performanțe mai bune la lumină scăzută.

1. Samsung Galaxy S9

smartphone-fotografii

În mod evident, camera Samsung Galaxy S9 nu s-a schimbat prea mult față de cea a lui S8.

Echipat cu un singur senzor de 12 megapixeli cu focalizare automată dual-pixel și stabilizare optică a imaginii, nimic nu este nou – înafară de diafragma f/1.5. Dar asta schimbă totul.

Acest lucru îi permite camerei S9 să lase mult mai multă lumină și să obțină detalii mai clare. Nici măcar nu trebuie să faceți ceva pentru a vedea beneficiul – camera mărește inteligent diafragma automat atunci când nivelurile de lumină ajung sub 100 lux.

Camera foto S9 este clar câștigătoare aici, cu fotografii excelente pe lumină scăzută și o mulțime de detalii capturate în condiții de iluminare mai prietenoase camerei. Hardware-ul video este, de asemenea, îmbunătățit, S9 fiind capabil să înregistreze rezoluția de 720p la 960fps.

Caracteristici cheie

Cameră spate: 12 megapixeli; Diafragma: f / 1,5; Stabilizare: optică; Rezoluția video: 2160p la 60fps; Cameră frontală: 8 megapixeli

2. Huawei P20 Pro

smartphone-fotografii

Huawei P20 Pro are un aspect destul de neobișnuit cu cele trei camere.

Camera standard RGB de 40 de megapixeli și camera monocromă de 20 de megapixeli lucrează împreună pentru a oferi imagini cu o gamă dinamică mai mare, cu un zgomot mai mic decât ar fi posibil în cazul unei singure camere, în timp ce senzorul monocrom capturează fotografii alb-negru bogate în detalii.

A treia cameră – un obiectiv cu o distanță focală echivalentă cu 80 mm – adaugă doar zoom-ul optic. În mod special, acesta este singurul obiectiv care este optic stabilizat, dar ceea ce este cel mai impresionant este că Huawei P20 Pro este capabil să capteze imagini la o sensibilitate maximă de 102.400 ISO.

Scopul aici este de a capta fotografii mai bune în condiții de lumină scăzută și funcționează destul de bine. Indiferent de condițiile de iluminare, camerele triple ale lui Huawei P20 Pro sunt perfect capabile să capteze cu ușurință detalii.

Caracteristici cheie

Cameră spate: 40 megapixeli (RGB), 20 megapixeli (monocrom), 8 megapixeli (zoom optic 3x); Diafragma: f / 1,8; Stabilizare: optică; Rezoluția video: 2160p la 30fps; Cameră frontală: 24-megapixeli

3. iPhone X: cel mai bun pentru video

smartphone-fotografii

Apple iPhone X este cel mai scump telefon din listă – și cel mai scump telefon lansat vreodată – dar are capacitatea de a obține fotografii excelente și filmulețe în 4K la 60fps.

iPhone X are două camere pe spate, ambele 12 megapixeli, ambele folosind senzori Sony. Una este cu unghi larg, cealaltă cu un teleobiectiv 2x.

Diferența cheie dintre iPhone X și iPhone 8 Plus este că la X avem o deschidere ușor mai mare de f/2,4 și este optic stabilizat, la fel ca și camera principală de f/1,8.

iPhone X capturează imaginile la o rezoluție de 4K la o viteză maximă de 60fps. Este un telefon scump, dar acesta este prețul pe care îl plătiți pentru videoclipuri la o calitate excelentă în mișcare.

Caracteristici cheie

Cameră spate: 12 megapixeli (unghi larg), 12 megapixeli (2x teleobiectiv); Diafragma: f / 1,8; Stabilizare: optică; Rezoluția video: 2160p la 60fps; Cameră frontală: 7 megapixeli

4. OnePlus 6: cea mai bună cameră mid-range

smartphone-fotografii

Spatele lui One Plus 6 încorporează o cameră foto de 16 megapixeli, f/1,7 și o cameră foto de 20 de megapixeli f/1,7 chiar lângă ea. Ambele lucrează pentru a realiza unele dintre cele mai bune fotografii pe care le-am văzut pe un dispozitiv la acest preț.

La fel ca și în cazul iPhone 8 Plus, camera de 20 de megapixeli ajută la producerea unui efect asemănător iPhone-ului la fotografiile portret.

Calitatea este excelentă și, deși nu este chiar acolo sus cu Galaxy S9, este foarte impresionantă pentru acest buget.

Caracteristici cheie

Cameră spate: 16 megapixeli, 20 megapixeli; Diafragma: f / 1,7; Stabilizare: optică; Rezoluția video: 2160p la 60fps; Cameră frontală: 16 megapixeli

5. Google Pixel 2: cel mai bun pentru portrete

smartphone-fotografii

Doar nu era să lipsească Pixel 2 de pe podium. Dispunând de o cameră aproape identică de 12 megapixeli ca cea folosită pentru telefonul Google de anul trecut, Pixel 2 are o deschidere mai mare f/1,8, cu stabilizare optică și electronică a imaginii pentru fotografii foarte stabile.

Diafragma mare a Pixel 2 este potrivită pentru fotografierea la lumină scăzută sau ridicată. Pixel 2 imortalizează fotografii cu o gamă dinamică superioară și saturație de culoare, în timp ce echilibrul de alb este mult mai precis.

Pixel realmente stabilește un brand nou de referință pentru fotografiile făcute cu un smartphone, distanțându-se chiar mai departe de predecesorul său, dar ceea ce face cu adevărat acest telefon să iasă în evidență sunt capabilitățile sale de a surprinde portrete.

Caracteristici cheie

Cameră spate: 12,2 megapixeli; Diafragma: f / 1,8; Stabilizare: optică; Rezoluția video: 2160p la 30fps; Cameră frontală: 8 megapixeli

6. Motorola Moto G6: cel mai bun aparat foto la un buget redus

smartphone-fotografii

Opțiunea cea mai ieftină din această listă, Motorola Moto G6, oferă cea mai bună cameră smartphone pentru mai puțin de 1.000 lei. Aranjamentul dual-camera al lui Moto G6, cu un obiectiv f / 1.8 de 12 megapixeli și senzorul de adâncime f / 2.2 de 5 megapixeli, captează o mulțime de detalii, cu o definiție extraordinară a imaginii.

Caracteristici cheie

Cameră spate: cameră de 12 megapixeli (RGB) de 20 de megapixeli (adâncime); Diafragma: f / 1,8; Stabilizare: nu; Rezoluție video: 1080p la 60fps; Cameră frontală: 8 megapixeli

Author: ILEX GSM

Share This Post On